Ubisoft se revanșează pentru problemele Assassin’s Creed Unity de la lansare

de: Alexandru Puiu
27 11. 2014

După ce ne-au dezamăgit mai mulţi dezvoltatori prin lansări eşuate de jocuri mult aşteptate, cei de la Ubisoft se revanşează pentru

Dacă în ultimele luni aţi făcut o investiţie semnificativă într-un joc pe care îl aşteptaţi de mult, este foarte probabil să vă fi supărat destul de tare pe echipa de dezvoltatori din spate. Nu de alta, dar este inadmisibil să dai 150 sau 180 de lei pe un joc precum Call Of Duty Advanced Warfare sau Assassin’s Creed Unity, doar ca să te enervezi din cauza unui număr foarte mare de bug-uri şi probleme de performanţă. Chiar dacă, prin intermediul unor update-uri, o mare parte din problemele de la lansare s-au rezolvat, există unii dezvoltatori care vor să-şi răscumpere greşelile.

Primii care au intrat în această categorie au fost realizatorii Driverclub, din momentul în care au anunţat că vor oferi un DLC gratuit, pe care iniţial şi-au propus să ia bani, celor care au cumpărat jocul şi şi-au dat seama că acesta e departe de a fi perfect. Acum, este rândul celor de la să se revanşeze pentru bug-urile pe care le-am observat cu toţii la lansarea  Assassin’s Creed Unity. Pe această idee, primul DLC pentru Unity, cu numele de Dead Kings, va fi oferit gratuit.

Pentru că respectivul Add-on făcea parte dintr-un Season Pass pe care unii internauţi deja au dat bani, faţă de acei jucători, Ubisoft se va revanşa într-un mod mai substanţial. Season Pass-ul va fi suplimentat cu un joc la alegere dintre Far Cry 4 sau Watch Dogs. Deşi pe viitor nu este exclusă lansarea mai multor DLC-uri pentru Unity, momentan, Season Pass-ul a fost desfiinţat. Cei care vor dori de acum înainte să pună mâna pe un add-on-uri dedicate celui mai nou Assassin’s Creed, vor fi nevoiţi să le achiziţioneze individual.